M-am tot chinuit să definesc cât mai simplu sintagma ”Casă Pasivă”. Ceva de genul: ”câine = substantiv masculin = animal patruped care latră, prieten al omului”.

Ar putea suna cam așa: ”Casă Pasivă = sintagmă = o clădire care consumă puțină energie pentru a crea un confort foarte ridicat, prietenă a omului”. Am mai găsit tot felul de forme de exprimare dar ele nu acoperă nici pe departe întregul concept.

Așa că oricât mi-am propus ca articolele din acest blog să fie ușor de citit și de asimilat acesta va ieși mult mai complicat decât doresc.

Sintagma ”Casă Pasivă” (Passivhaus termenul original din germană) reprezintă:

• un standard care impune un ansamblu de norme stricte în domeniul construcțiilor  
• un calificativ, o etichetă care poate fi ”atașată” unei construcții proiectată și realizată cu respectarea normelor impuse de standard

Casa Pasivă este un standard propus, prin anii 1990, și apoi dezvoltat, sub numele nemțesc de Passivhaus, de către un cetățean neamț și unul suedez cu scopul realizării de clădiri foarte eficiente energetic, care asigură un confort foarte ridicat și au un efect benefic asupra mediului.

Trebuie precizat că standardul de Casă Pasivă nu este singurul care reglementează construcția de case eficiente energetic. Standarde similare sunt Minergie în Elveția, Effinergie în Franța. Mai există și standarde și etichete energetice mai puțin performante dar tot din zona eficienței termice ridicate: BBC, 3 Liter Haus, KfW-Effizienzhaus (KfW 70, KfW 55, KfW 40) , EnerPHit. Dar și unele duse la un alt nivel: NZEB, BEPOS, ZEH,….. Despre toate acestea vom discuta însă cu altă ocazie.

Standardul de Casă Pasivă înseamnă aplicarea obligatorie a 5 reguli constructive de bază:

1. izolarea termică – extrem de bună
2. ferestre – de înaltă performanță
3. punți termice – eliminate
4. etanșeitate – perfectă
5. ventilare – mecanică cu recuperarea căldurii

Regulile au fost propuse pentru a rezolva problemele privind eficiența termică pe care le are în mod general o clădire ”normală”.

Problemele pe care le are o construcție (din punct de vedere termic) sunt generate de pierderile de căldură prin diferite elemente ale clădirii.

Cele 5 impuneri constructive au fost propuse pentru a reduce pierderile de căldură:

1. Izolarea termică. O mare parte de căldură se pierde prin elementele de anvelopă ale construcției (pereți, cota 0, planșeu și învelitoare). Conform standardului de Casă Pasivă aceste trebuie supraizolate. Grosimea materialului izolator rezultă în urma calculelor, în funcție de soluția constructivă dar, în principiu, nu va fi mai mică de 30 cm la pereți, 40 cm la mansardă, 20 cm la cota 0.
2. Ferestrele. La o clădire pierderile de căldură printr-un metru pătrat de fereastră sunt de câteva ori mai mari decât printr-un metru pătrat de perete. Prin urmare pot reprezenta un punct critic. Ce trebuie înțeles: calitatea unei ferestre nu este dată de caracteristicile profilului sau ale sticlei. O fereastră performantă înseamnă și stabilirea dimensiunilor optime în raport cu dimensiunea camerei și orientare, înseamnă și materialele folosite la montaj, înseamnă și modul de realizare a etanșeizării 
3. Punți termice. La o casă ”normală” punțile termice sunt responsabile pentru 5-10 % din pierderile de căldură. Ele reprezintă totodată și zone ale clădirii foarte propice pentru apariția igrasiei și mucegaiului. Punțile termice sunt de fapt ”defecte” ale izolației și nerezolvarea corectă a lor nu înseamnă doar reducerea eficienței termice ci reprezintă și o ”sursă” permanentă de probleme de sănătate.
4. Etanșeitate. Ferestre prost montate, instalații care traversează anvelopa casei, uși de acces neperformante, poduri și mansarde realizate prost…. Sunt responsabile pentru curenți de aer și infiltrații de aer necontrolate. Aceste afectează în primul rând consumul termic. Prin lipsa de etanșeitate se poate pierde 15-20 % din căldura unei case. Tot lipsa de etanșeitate duce la scăderea calității aerului interior, diminuarea confortului acustic, apariția igrasie…
5. Ventilare. În multe case se simte pe la ferestre un ușor curent de aer. La o casă ”normală” lipsa de etanșeitate și defectele de execuție ”ajută” deseori la aerisirea spațiului interior. La o construită la standard de casă pasivă acest ”ajutor” dispare. Singura sursă de aer proaspăt rămâne ventilarea spațiilor. Deoarece prin ventilarea naturală (deschiderea ferestrelor) se pierde multă căldură este absolut necesară montarea unui sistem de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii. 

Aplicarea cu strictețe a celor 5 impuneri de mai sus este obligatorie dar nu este suficientă pentru a avea un proiect de succes maxim.

Mai sunt o serie de aspecte de care trebuie să se țină cont pe parcursul proiectării, construirii și utilizării unei case pasive pentru a se obține eficiență maximă cu costuri cât mai reduse:

• amplasarea construcției
• poziția camerelor pe plan
• dimensiunea și amplasarea ferestrelor
• vegetația și amenajarea peisajeră
• forma construcției
• aparate electrocasnice clasa minim A++
• sistemul de încălzire

Despre acestea voi vorbi în alte articole.

O casă proiectată și realizată respectându-se cele de mai sus va putea primi eticheta de Casă Pasivă.

Va fi o casă care consumă extrem de puțină energie pentru încălzirea spațiilor.

Pentru încălzirea unei case de 150 mp realizată la standard de casă pasivă este suficient echivalentul unui butoi de 250 litri de motorină pe an. Pentru clasa – A trei butoaie. Pentru clasa B – 6 butoaie. Și așa mai departe.

Casă Pasivă este eticheta supremă, eticheta care indică performanțele deosebite ale unei clădiri.

 

În imagine peste casa pasivă apare casa pozitivă. Atunci de ce spun că eticheta supremă este cea de casă pasivă? În principiu ține de confort. Aproape orice casă poate fi transformată în casă pozitivă (cu o instalație fotovoltaică corespunzătoare) dar nu înseamnă că implicit îi crește confortul sau calitatea locuirii. Înseamnă doar că nu consumă energie electrică.